Vești pentru românii care vor să își schimbe mașina! O nouă sesiune a programului Rabla Auto 2026 debutează în această dimineață, de la ora 10:00.
Ministerul Mediului pune la dispoziție un buget de 35,4 milioane de lei, iar cei interesați pot obține ecotichete de până la 18.500 de lei pentru achiziția unui autoturism nou.
Noua etapă vine după ce o parte din fondurile rezervate în sesiunile anterioare nu au fost utilizate. Banii vor fi puși la dispoziția altor solicitanți, inclusiv a celor care nu au reușit să obțină finanțare până acum.
Valoarea sprijinului diferă în funcție de tipul vehiculului achiziționat: 10.000 de lei pentru mașinile pe benzină sau GPL, 12.000 de lei pentru autoturismele hibride, 15.000 de lei pentru cele plug-in hybrid și 18.500 de lei pentru mașinile electrice. Pentru motociclete, ecotichetele sunt de 10.000 de lei, respectiv 15.000 de lei în cazul celor electrice.
Cea mai mare parte a bugetului, respectiv 25,6 milioane de lei, este destinată autoturismelor pe benzină, GPL și hibridelor. Ministerul estimează că vor putea fi acordate aproximativ 2.550 de ecotichete pentru aceste categorii. Alte 9,2 milioane de lei sunt rezervate mașinilor electrice și plug-in hybrid, pentru aproximativ 600 de ecotichete, în timp ce motocicletele beneficiază de un buget de 550.000 de lei, suficient pentru circa 55 de ecotichete.
Pentru a primi finanțarea, solicitanții trebuie să predea spre casare o mașină uzată cu o vechime de cel puțin opt ani. Condiția trebuie îndeplinită pentru fiecare ecotichet solicitat.
Înscrierile se fac prin platforma Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), începând cu ora 10:00. Atenție însă: vor fi acceptate doar cererile descărcate din aplicația AFM după deschiderea noii sesiuni. Documentele obținute înainte de acest moment nu vor putea fi folosite.
Termenul-limită pentru depunerea solicitărilor este 31 decembrie 2026, însă sesiunea se poate încheia mai devreme dacă fondurile se epuizează.
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a transmis că autoritățile urmăresc să deblocheze fondurile rămase neutilizate și să ofere cât mai multor români posibilitatea de a beneficia de program.






