NewsȘtiri

Fost profesor al unei universități din Târgu Jiu, despre cazul româncei condamnate în China: „Nu avem un cadru legal să plătim prejudiciul”

Vești complicate în cazul Alinei Apostol, românca încarcerată în China! Deși autoritățile române fac demersuri încă din 2019 pentru transferarea acesteia într-un penitenciar din România, există un obstacol major care împiedică finalizarea procedurii: despăgubirile pe care femeia trebuie să le achite victimelor infracțiunii.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, care de altfel a predat o bună vreme la Universitatea „Titu Maiorescu” din Târgu Jiu, spune că statul român nu are bază legală pentru a plăti aceste sume în locul ei.

Invitat la Realitatea Plus, ministrul a explicat că Ministerul Justiției a făcut demersuri repetate pentru ca Alina Apostol să își poată executa pedeapsa în România.

„Ministerul Justiției din România, în exercitarea atribuțiilor sale, a început demersurile în privința doamnei Apostol încă din 2019. Și aceste eforturi au continuat sistematic”, a declarat Radu Marinescu.

Potrivit acestuia, problema nu este doar pedeapsa cu închisoarea sau amenda achitată deja de familie, ci și despăgubirile stabilite de instanța chineză pentru victimele infracțiunii. Statul român nu poate achita prejudiciul în locul româncei. „Ministerul Justiției și oricare altă entitate publică din România nu are în momentul de față un cadru legal și posibilitatea de a plăti prejudicii provocate de cetățenii români prin săvârșirea de infracțiuni în străinătate și nici pedepse pecuniare, cum ar fi, de exemplu, o amendă”, a explicat ministrul.

Situația este complicată și de faptul că România și China nu au un tratat bilateral de cooperare judiciară în acest domeniu, astfel că procedura depinde în mare măsură de disponibilitatea autorităților de la Beijing.

Există însă și un semnal pozitiv. Potrivit lui Radu Marinescu, partea chineză a transmis că este pregătită pentru transferul procedurilor, ceea ce ar permite autorităților române să preia executarea pedepsei. Mai mult, oficialii chinezi ar fi de acord și cu ajustarea sancțiunii privative de libertate în raport cu legislația românească.

Autoritățile române au păstrat legătura cu familia Alinei Apostol și au informat-o despre condițiile solicitate de partea chineză.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button