Elevii Liceului Teologic din Târgu Jiu au demonstrat că pot îmbina credința, creativitatea și gândirea economică, obținând rezultate frumoase la un concurs național cu participare internațională.
Tinerii au participat la cea de-a X-a ediție a competiției „Economia privită prin ochii mei”, organizată de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Concursul a fost organizat de Facultatea de Științe Economice, iar elevii au fost coordonați de profesoara Clara Tudosie. Aceștia au abordat teme actuale, prin eseuri originale, în care au evidențiat legătura dintre valorile spirituale, economie și dezvoltarea comunităților.
Printre lucrările prezentate s-au numărat:
– Truflea Bărdăcel Elena Ștefania și Grama Alexia Elena – „Credința în era digitală – între patrimoniu spiritual și inovație economică”;
– Giurgescu Denisa Mădălina și Sichitiu Adelina Maria – „Când credința pune economia în mișcare – De la ethosul religios la economia reală, producție și comunitate”;
– Velican Ana Maria Daria – „Economia turismului religios – Impactul pelerinajului asupra comunităților rurale”.
Reprezentanții liceului au transmis că elevii au demonstrat creativitate, implicare și capacitatea de a analiza probleme economice actuale dintr-o perspectivă personală și originală.
Conducerea unității de învățământ, reprezentată de directorul pr. prof. Ștefan Vătafu, și-a exprimat bucuria pentru participarea și rezultatele obținute de tineri, felicitându-i pentru implicare și pentru modul în care au reprezentat liceul la această competiție.






