Un accident rutier s-a produs astăzi, 1 noiembrie, în sensul giratoriu de la Piața Mare din Târgu Jiu.
Potrivit unei filmări publicate pe Facebook de un participant la trafic, un șofer aflat la volanul unui BMW, care circula dinspre Bulevardul Constantin Brâncuși, ar fi pătruns în sens fără să se asigure și fără să acorde prioritate de stânga unui autoturism.
Cele două mașini au intrat în coliziune, în urma impactului fiind înregistrate doar pagube materiale.
Potrivit IPJ Gorj, în urma evenimentului rutier nu au existat victime.






