News

Lista veniturilor și sporurilor care nu sunt luate în calcul la pensie

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a publicat recent listele veniturilor care vor fi luate în calcul la recalcularea sau la stabilirea pensiilor, începând din septembrie.


Pensiile românilor se află în acest moment în plin proces de recalculare. Casa de pensii a anunțat că noile decizii cu pensia recalculată vor ajunge la pensionari în perioada 15  – 31 august. În acest interval, pensionarii vor afla dacă primesc bani în plus în septembrie la pensie sau rămân cu pensia în plată.

Conform legii, nicio pensie nu va scădea, chiar dacă după recalculare ar ieși o sumă diminuată. CNPP împarte veniturile luate în calcul pentru pensii, conform Legii 360/2023, în două categorii: lista veniturilor permanente și cea a veniturilor nepermanente.

Veniturile permanente nu trebuie dovedite, însă, veniturile nepermanente trebuie dovedite, dar numai de românii care s-au pensionat înainte de 2001. Aceștia trebuie să facă dovada, printr-un document obținut de la fostul loc de muncă, că a avut venituri nepermanente. Documentele trebuie depuse la CNPP face face încă o recalculare între 1 septembrie 2024 și 1 martie 2025.

Lista sporurilor nepermanente care trebuie dovedite

  • formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
  • premiile anuale şi premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
  • recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;
  • al treisprezecelea salariu;
  • formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru;
  • sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică şi care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor;
  • indemnizaţiile de muncă nenormată;
  • alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button