Nicolae Guță, lovit de o nouă tragedie! Ajunge la închisoare
Nicolae Guță trece prin momente extrem de grele după ce fiul său cel mare, Nicu Guță, a fost condamnat la un an și două luni de închisoare cu executare.
Decizia judecătorilor din Hunedoara vine după o serie de probleme penale legate de consumul de droguri și conducerea sub influența substanțelor interzise. Pentru cunoscutul manelist, vestea reprezintă o lovitură dureroasă, mai ales că familia sa se confruntă cu suferința provocată de moartea recentă a fratelui său.
Artistul a vorbit despre drama prin care trece familia și despre neputința unui părinte de a-și feri copiii de consecințele propriilor alegeri. Nicolae Guță spune că și-a dorit întotdeauna ca toți copiii săi să fie bine, însă, odată ajunși la maturitate, aceștia își asumă propriile decizii.
„Suntem toată familia devastată, supărată. Suntem într-o situație în care nu doresc nimănui, mai ales după pierderea fratelui meu. Este una după alta. Este o situație care mă depășește pe mine ca și părinte”, a mărturisit manelistul pentru Spynews.ro.
Cea mai dureroasă concluzie a artistului este că, oricât de mult și-ar proteja părinții copiii, nu le pot controla destinul și nici alegerile. „Copiilor poți să le dai orice, numai soartă nu poți să le dai. Uneori își fac soarta singuri și, din păcate, și o fac rău. E o lecție dură. Și dură și pentru familie”, a mai spus Nicolae Guță.
Problemele lui Nicu Guță cu legea datează din anii trecuți. În 2020, acesta a fost condamnat cu suspendare după ce a fost prins conducând sub influența drogurilor și fără permis. Ulterior, în septembrie 2023, a fost găsit aproape inconștient la volanul unui autoturism ieșit de pe carosabil, iar ancheta a scos la iveală că se afla sub influența substanțelor interzise.
În februarie 2026, Judecătoria Petroșani l-a condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conducerea sub influența drogurilor. Un alt dosar, privind deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, a dus la noua condamnare, de un an și două luni cu executare, potrivit informațiilor prezentate.
Judecătorii au motivat că inculpatul nu oferă garanții pentru o nouă pedeapsă cu suspendare, întrucât a mai beneficiat de clemența instanței pentru fapte similare, fără ca acest lucru să îl determine să își schimbe comportamentul.





