Societate

Gorj: Zeci de milioane de euro pentru modernizarea unui drum județean

Modernizarea drumului județean 662, care străbate localitățile Brănești, Aninoasa, Vladimir și Hurezani a fost scos la licitație.

Investiția de modernizare a drumului județean 662, care străbate localitățile Brănești, Aninoasa, Vladimir și Hurezani se ridică la circa 33 de milioane de euro și va fi realizată din fonduri europene.

Modernizarea drumului, care are o lungime de aproximativ 40 de kilometri, a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean Gorj pe data de 19 ianuarie, ofertele urmând să fie depuse până pe 28 februarie. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni de la începerea lor.

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, își dorește ca investiția să fie realizată de un constructor serios.

„Modernizarea infrastructurii rutiere de interes județean pe DJ 662 are ca scop îmbunătățirea situaţiei actuale a infrastructurii din cadrul spaţiului rural; îmbunătățirea accesului la drumurile naţionale 66 și 6B; ameliorarea accesului la alte obiective economice şi turistice din zonă. Proiectul va consta în principal din: modernizarea structurii rutiere; amenajarea acostamentelor; amenajarea de rigole şi şanţuri de colectare şi dirijare a apelor pluviale; amenajarea podeţelor; semnalizare rutieră; piste de bicicliști, trotuare; stații de transport în comun; parapete de protecție; amenajare drumuri laterale; reabilitare poduri; pod nou. Prin finalizarea acestor lucrări de reabilitare, locuitorii din zona drumului vor beneficia de condiţii optime de deplasare rutieră, fără a întâmpina greutăţi în deplasările zilnice în anotimpurile ploioase”, potrivit caietului de sarcini.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button