Societate

Se mai construiește grupul pe gaze de la Ișalnița? Ce spune un lider din CE Oltenia

Liderul sindical Nicușor Văduva este sceptic că grupul pe gaze de la Termocentrala Ișalnița, prevăzut în planul de restructurare a CE Oltenia, va fi realizat.

Pentru grupul pe gaze la SE Ișalnița a fost realizat un parteneriat între Complexul Energetic Oltenia și Alro Slatina. Investiția costă 3,7 miliarde lei pentru 850 MW și este finanțată parțial din Fondul de Modernizare. Procedura de licitație pentru atribuirea contractului este în derulare. Liderul sindical Nicușor Văduva este sceptic că grupul pe gaze de la Termocentrala Ișalnița va fi realizat.

„Până când eu nu văd primul megavat care iese pe sârme din acest grup pe gaze, chiar dacă s-ar apuca să-l construiască, chiar dacă s-ar găsi constructorii, situația în care ne aflăm noi, ca țară, ca România, în ultimii ani, mă face să fiu un pic sceptic și să nu mai cred până nu văd lucrurile terminate. Nici măcar începute, pentru că avem atâtea exemple în România, unde au fost hidrocentrale, micro-hidrocentrale, grupuri pe gaze începute și neterminate, unele au o perioadă de 10 ani de zile de când au început lucrările la ele și nici până azi nu s-au terminat. Am văzut și eu că la Craiova 2 nu se mai face grupul pe gaze. Acolo au anunțat deja că este pierdută finanțarea pentru acel grup, și ținând cont că și Ișalnița este lângă Craiova, cine știe ce se va întâmpla și cu grupul acela pe gaze, care tot e promis, trâmbițat și lăudat grupul pe gaze de la Ișalnița. Să dea Dumnezeu să fie bine și lucrurile să meargă cum trebuie, pentru că, la ora la care vorbim, lucrurile sunt total anormale”, spune sindicalistul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button