Româncă ucisă în Italia
O crimă a șocat întreaga comunitate din provincia Roma, Italia. Camelia Ion, o româncă în vârstă de 56 de ani, a fost găsită moartă în noaptea de marți spre miercuri, 16 octombrie 2024.
Întregul incident s-a petrecut chiar în jurul orei 02:30, într-o parcare care se află în apropierea gării din Civitavecchia, în provincia Roma, din Italia.
Conform relatărilor Trc Giornale, citate de Rotalianul, corpul victimei prezenta urme clare de agresiune, în special în jurul gâtului, ceea ce a condus la ipoteza că femeia ar fi fost strangulată.
Criminalul s-a dovedit a fi tot un român, iar bărbatul în vârstă de 41 de ani, a fost arestat la scurt timp după ce cadavrul a fost descoperit, fiind principalul suspect în acest caz de omor.
Investigațiile preliminare sugerează că între cei doi ar fi avut loc o confruntare fizică înaintea incidentului, posibil pe fondul unor conflicte anterioare.
Clădirea din parcarea aflată lângă gară, unde s-a petrecut crima, a fost pusă sub sechestru de autorități pentru a permite poliției să strângă dovezi care să elucideze împrejurările exacte ale omorului, mai scrie sursa citată.
Zona în care s-a produs tragedia este cunoscută ca fiind frecventată de persoane fără adăpost, căutând refugiu în nopțile reci sau ploioase, exact cum a fost cea în care s-a petrecut crima.
Potrivit primelor date, Camelia era și ea una dintre aceste persoane vulnerabile, fiind ajutată de organizații caritabile locale, cum ar fi Crucea Roșie și serviciile sociale.
Comunitatea din Civitavecchia a fost îngrozită de această crimă. Se pare că a fost un adevărat șoc ca într-o localitate ca aceasta să aibă loc astfel de evenimente violente și neobișnuite.
De asemenea, o autopsie va fi efectuată pentru a determina cauzele exacte ale morții, iar suspectul se află în arest, în așteptarea audierii pentru confirmarea mandatului de detenție, potrivit Rotalianul.