Percheziții DNA la o primărie! Edilul suspect de fapte de corupție

Procurorii și mascații au descins miercuri dimineață în locuința primarului orașului Mangalia, dar și în primărie. Edilul este vizat pentru fapte de corupție.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici din administrația locală.
„În cursul zilei de 20 august 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice”, transmite DNA.
Potrivit surselor judiciare, procurorii DNA efectuează percheziții la domiciliul primarului din Mangalia, cât și la biroul acestuia. Edilul și mai mulți apropiați vor fi duși la audieri.





