Doliu la Apele Române Jiu

Tristețe fără margini în cadrul Administrației Bazinale de Apă Jiu, unde colegii deplâng moartea prematură a lui Radu Bucur Bălășoiu, un om descris drept „bun, optimist și mereu gata să ajute”.
„Drum lin către lumină, Radu! Pentru noi, Radu nu a fost doar un coleg, ci un om bun, optimist și gata să ajute. Amintirea lui va rămâne mereu vie în inimile noastre”, au transmis reprezentanții Apelor Române Jiu, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, care a emoționat profund comunitatea.
Trupul neînsuflețit al lui Radu Bucur Bălășoiu este depus la capela „Sfântul Gheorghe Nou” de pe strada Păltiniș din Craiova, iar slujba de înmormântare va avea loc joi, începând cu ora 12:00, la Cimitirul Nord.
„În aceste momente grele, transmitem familiei îndoliate sincere condoleanțe și compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în mesajul instituției.





