
Un accident rutier a avut loc ieri după-amiază pe DN7C – Transfăgărășan, după ce un motociclist a căzut pe carosabil și a avut nevoie de intervenția salvatorilor.
Incidentul a fost observat de Rareș Mihalcea, salvamontist în cadrul Salvamont Brezoi, care se afla întâmplător în trafic. Acesta a văzut un grup de motocicliști și o persoană căzută într-o poziție nefirească pe șosea.
Salvamontistul a oprit imediat și a luat primele măsuri pentru prevenirea unui alt accident. A securizat zona și a blocat temporar circulația, după care a evaluat starea motociclistului.
Victima acuza dureri la umărul drept și în zona lombară, motiv pentru care salvamontistul a solicitat sprijin prin 112 și intervenția unei ambulanțe. În paralel, prin Dispeceratul Național Salvamont au fost alertați și salvamontiștii din cadrul Salvamont Sibiu.
Împreună cu patrula de serviciu de la Bâlea Lac, salvamontistul a procedat la imobilizarea motociclistului și la extragerea acestuia de pe carosabil.
Intervenția rapidă a fost cu atât mai importantă cu cât persoanele aflate la locul accidentului erau din Polonia și Germania și nu cunoșteau limba română. Comunicarea cu dispeceratul 112 era dificilă, astfel că prezența unui salvator care a putut evalua imediat situația și transmite informațiile necesare a fost esențială.
La scurt timp, la locul accidentului au ajuns și salvamontiștii sibieni, care au preluat intervenția împreună cu celelalte echipaje.





