

Minprest Serv SA a început angajările despre care s-a vorbit în ultima perioadă.
Societatea caută 114 persoane pentru posturi de mașinist, în zona Rovinari. Pentru aceste locuri de muncă este anunțat un salariu de 5.225 de lei, plus bonuri de masă, însă există un detaliu care atrage imediat atenția: contractele sunt încheiate pentru o perioadă determinată de numai o lună.
Pentru posturile anunțate nu este necesară experiența profesională, fiind solicitată absolvirea unei școli profesionale.
Angajările vin după ce, în primăvara acestui an, Complexul Energetic Oltenia a renunțat la aproximativ 1.800 de salariați cu contracte pe perioadă determinată, pe fondul problemelor financiare și al obligațiilor asumate prin Planul de Restructurare.
O parte dintre acești oameni aveau deja ani de experiență în cariere și în activitățile companiei.
Acum, necesarul de personal pare să-i aducă din nou în zona minieră, însă prin intermediul Minprest, societate care prestează servicii pentru CE Oltenia.
Un lider de sindicat de la Minprest a susținut recent că ar fi fost întocmite deja liste cu persoane care urmează să fie angajate, inclusiv oameni disponibilizați de la CE Oltenia.
Cristian Constantinescu, fost salariat al CE Oltenia, disponibilizat în acest an, a criticat public situația și a ridicat o întrebare care îi preocupă pe mulți dintre foștii angajați: “După plecarea a sute de oameni din Complexul Energetic Oltenia, acum se fac din nou angajări pentru cariere. Dar întrebarea rămâne: de ce oamenii nu sunt angajați direct?
În ultima perioadă au fost angajați mai mulți oameni prin Minprest pentru a lucra în carierele Complexului Energetic Oltenia. Acești oameni fac aceeași muncă grea, în aceleași condiții dificile, acolo unde praful, zgomotul, frigul și căldura fac parte din fiecare zi de muncă.
Mulți dintre cei care au fost dați afară după ani de muncă la CEO sunt acum nevoiți să revină pe alte forme de angajare, cu alte condiții și cu salarii mai mici.
Oamenii întreabă pe bună dreptate: dacă este nevoie de personal, de ce nu sunt angajați direct? De ce trebuie să existe intermediari? De ce banii alocați pentru munca acestor oameni nu se reflectă mai mult în salariul celui care intră zilnic în carieră?
Se vorbește despre sume importante plătite pentru fiecare muncitor suma ar fii de 10000 lei plate catre Minprest pe persoana în timp ce angajatul care își riscă sănătatea ajunge să primească mult mai puțin,undeva la 3000-3700lei daca aceste diferențe sunt reale, atunci este nevoie de explicații clare și transparente.
Nu este normal ca un om care a muncit o viață în cariere să ajungă să simtă că valoarea muncii lui a fost uitată.
Respect pentru oamenii care merg zi de zi la muncă și duc greul. Ei nu cer favoruri. Cer doar să fie respectați și plătiți corect pentru munca lor”, a transmis Cristian.
Pentru muncitorii care intră zilnic în cariere, diferențele de contract, salariu și drepturi nu sunt doar cifre pe hârtie. Sunt diferențe care se simt direct în viața de zi cu zi și, în cazul condițiilor de muncă, pot avea consecințe inclusiv asupra viitoarelor drepturi.
Situația este, astfel, una paradoxală: CE Oltenia renunță la sute de oameni în numele restructurării, iar activitatea din cariere continuă să necesite forță de muncă.
Iar soluția găsită este ca o parte dintre oameni să revină la muncă prin Minprest.





