Medicul Braitoru de la Spitalul Județean Târgu Jiu oferă speranță pacienților cu diabet
Compartimentul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Secției Endocrinologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu continuă să ofere servicii medicale de înaltă calitate, sub coordonarea unei echipe dedicate.
Printre medicii specialiști care se remarcă prin profesionalism și implicare se află dr. Mădălin Braitoru, specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.
Acesta precizează că în cadrul compartimentului sunt tratate atât urgențele diabetologice, precum hipoglicemia severă sau cetoacidoza diabetică, cât și complicațiile cronice, precum neuropatia diabetică sau arteriopatia. De asemenea, se oferă suport specializat pentru femeile însărcinate cu diabet și pentru adolescenții sau adulții diagnosticați recent.
Pentru cazurile care nu necesită internare continuă, Spitalul oferă internări de zi gratuite, decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie.
Se asigură astfel monitorizarea, ajustarea tratamentului și evaluarea pacienților cu diabet dezechilibrat sau aflați în stadii incipiente ale bolii.
„Ne adresăm pacienților cu diabet tip 1 sau 2, cu sau fără complicații, oferindu-le monitorizare, inițierea și ajustarea insulinoterapiei, dar și consiliere nutrițională personalizată. Avem soluții pentru fiecare categorie de pacient, de la cazurile acute, la cele cronice și complexe”, explică dr. Braitoru.
Echipa compartimentului este formată din medici primari, specialiști și asistenți medicali cu experiență, care oferă îngrijire adaptată fiecărui pacient, inclusiv consultații interdisciplinare pentru cazurile complexe.
Pentru programări, pacienții pot apela la numerele: 0253.242.515 sau 0786.225.135.






