GORJ: Se strânge lațul după explozia de la Pleșa! Amendă uriașă și activitate suspendată
Explozia produsă la cariera Pleșa, din județul Gorj, are primele consecințe. După incidentul în urma căruia au fost avariate un utilaj și un autoturism, Apele Române Jiu au aplicat o amendă de 80.000 de lei și au suspendat activitatea operatorului economic, iar Poliția continuă cercetările într-un dosar penal pentru distrugere din culpă.
Potrivit Administrației Bazinale de Apă Jiu, inspectorii au efectuat un control în data de 14 iulie, în urma sesizării transmise de Instituția Prefectului – Județul Gorj, și au constatat că societatea S.C. Dacorex S.R.L. a executat lucrări de derocare prin împușcare a versantului drept din perimetrul exploatat, situat pe malul drept al pârâului Porcu.
În urma verificărilor, s-a stabilit că o cantitate importantă de rocă a ajuns în albia pârâului Porcu, obturând scurgerea naturală a apei și afectând funcționarea cursului de apă. Totodată, a fost afectat și perimetrul unei societăți învecinate.
Inspectorii au concluzionat că operatorul economic nu a respectat condițiile prevăzute în autorizația de gospodărire a apelor. În consecință, pe lângă amenda de 80.000 de lei, a fost dispusă și suspendarea activității în perimetrul exploatat, până la interpretarea rezultatelor măsurătorilor topografice efectuate în teren.
De asemenea, societatea este obligată să îndepărteze până la 17 iulie întregul material rezultat în urma exploziei, atât din albia, cât și de pe malurile pârâului Porcu, operațiunea urmând să fie supravegheată de reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj.
În paralel, IPJ Gorj a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. Polițiștii au precizat că, în timpul unei activități de dinamitare controlată efectuate de o societate autorizată și subcontractată, mai multe roci s-au desprins de pe versant și au avariat un utilaj tip concasor și un autoturism aflat în apropiere.
Din fericire, nu au existat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru luarea măsurilor legale.
Reprezentanții Apelor Române Jiu au transmis că vor continua controalele în teren și vor sancționa ferm orice activitate care pune în pericol cursurile de apă, mediul și siguranța comunităților, subliniind că respectarea legislației este esențială pentru exploatarea responsabilă a resurselor naturale.





