Un bărbat de 34 de ani, din comuna Bâlteni, care, săptămâna trecută, a furat o mașină parcată în fața unei locuințe, a fost eliberat după ce a stat doar 24 de ore în arest.
Deși existau indicii clare că intenționa să părăsească România, autoritățile au decis ca acesta să fie cercetat în stare de libertate.
Totul s-a petrecut în noaptea de 31 iulie spre 1 august, când un localnic de 42 de ani a sunat disperat la 112, anunțând că i-a fost furată mașina de tip 8+1 locuri, parcată în fața casei sale, cu cheile lăsate în contact.
Polițiștii din Gorj au declanșat rapid cercetări, iar autoturismul a fost identificat la Lugoj, județul Timiș, unde suspectul a fost prins cu ajutorul polițiștilor locali.
Fapta este încadrată la furt calificat, iar bărbatul a fost încarcerat, sâmbătă, 2 august, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Cu toate acestea, în ciuda gravității faptei și a faptului că încerca să fugă, individul a fost pus în libertate, urmând să fie anchetat în continuare în stare de libertate.
Autoturismul a fost recuperat și înapoiat proprietarului, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale.






