
Atmosfera de sărbătoare de la bâlciul organizat în comuna Polovragi a fost tulburată, miercuri, de un scandal izbucnit în incinta unei terase. Mai mulți tineri aflați sub influența băuturilor alcoolice au provocat un conflict, iar intervenția polițiștilor a fost necesară pentru restabilirea ordinii.
“La data de 15 iulie 2026, polițiștii aflați în serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice la bâlciul organizat în localitatea Polovragi au intervenit pentru a aplana un conflict izbucnit în incinta unei terase.
Polițiștii au fost sesizați de administratorul terasei cu privire la faptul că mai multe persoane, aflate sub influența băuturilor alcoolice, se manifestau agresiv și provocau scandal.
La fața locului, oamenii legii au identificat șapte tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, din comuna Baia de Fier și județul Vâlcea, implicați în altercație. În timpul intervenției, unul dintre aceștia, aflat sub influența alcoolului, a continuat să aibă un comportament agresiv și să alerge către alte persoane cu intenția de a provoca un conflict, ignorând somațiile polițiștilor. Acesta a fost încătușat și condus la sediul Postului de Poliție Polovragi, în vederea luării măsurilor legale.
În urma verificărilor efectuate, persoanele implicate au fost sancționate contravențional, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 5.500 de lei.
Polițiștii vor continua să acționeze ferm pentru prevenirea și combaterea faptelor care tulbură ordinea și liniștea publică, astfel încât manifestările publice să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți participanții”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.




