EvenimentNews

L-au legat de scaun într-un imobil din Târgu Jiu și i-au furat telefonul: cei doi tineri, de 23 și 25 de ani, reținuți de poliție!

Doi tineri, de 23 și 25 de ani, au fost reținuți după ce ar fi legat un bărbat de 30 de ani de un scaun și l-ar fi deposedat de telefon, în urma unui conflict iscat pe fondul consumului de alcool, la un imobil din Slobozia, Târgu Jiu. Față de cei doi a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, iar acum se află în arestul IPJ Vâlcea, dosarul penal fiind întocmit pentru lipsire de libertate, tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe.

“La data de 28 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat de 30 de ani, despre faptul că, în urmă cu o zi, în jurul orei 20:00, în timp ce se afla la un imobil din localitatea Slobozia, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a fost agresat fizic de doi tineri, de 23 și 25 de ani, primul din localitatea Slobozia și cel de-al doilea din comuna Bălești.

În urma primelor cercetări efectuate de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale, a reieșit faptul că cei doi tineri de 23 și 25 de ani, l-ar fi legat de un scaun pe bărbatul de 30 de lei și l-ar fi deposedat de telefonul mobil, în timp ce se aflau la un imobil de pe raza localității Slobozia.

Cei doi au fost identificați de polițiști și conduși la sediul poliției, pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate, tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe.

Ulterior, a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 ore față de cei doi tineri, aceștia fiind introduși în arestul IPJ Vâlcea.

Persoanei vătămate i s-au adus la cunoștință prevederile Legii 26/2024, ocazie cu care a refuzat parcurgerea formularului de evaluare a riscului, fiindu-i înmânată cerere pentru a se adresa instanței.

Între persoanele implicate nu există istoric privind fapte de violență”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button