Un administrator din județul Gorj, acuzat că a exploatat ilegal agregate minerale din albia râului Jiu, a fost sancționat doar cu avertisment de către Judecătoria Târgu Jiu, în ciuda gravității faptelor reținute în sarcina sa.
Decizia a fost luată în baza unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Potrivit instanței, în prima jumătate a anului 2024, administratorul, domiciliat în Turceni, a desfășurat activități de extragere a agregatelor minerale din albia râului Jiu fără a deține autorizație de gospodărire a apelor, precum și fără permis sau licență de exploatare.
În urma acestor activități ilegale, statul a fost prejudiciat prin neachitarea taxelor și redevențelor legale.
Pe parcursul procesului penal, patronul a recunoscut faptele, a colaborat cu autoritățile și a achitat integral prejudiciul, în valoare de aproximativ 95.000 de lei. Totodată, societatea comercială pe care o administrează a intrat în legalitate, aspecte care au cântărit decisiv în individualizarea sancțiunii.
Judecătorii au dispus renunțarea la aplicarea pedepsei pentru cele două infracțiuni – extragerea de agregate minerale fără autorizație de gospodărire a apelor și executarea de activități miniere fără permis sau licență – și au aplicat inculpatului un avertisment, atrăgându-i atenția asupra conduitei viitoare.
„În temeiul art. 81 alin. (1), (2) şi (3) Cod penal, aplică inculpatului un avertisment, atrăgându-i atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracţiuni”, se arată în hotărârea instanței, care subliniază că, în caz de recidivă, inculpatul nu va mai putea beneficia de clemență.
Judecătoria Târgu Jiu a motivat decizia prin faptul că măsura este suficientă pentru reeducarea și corectarea comportamentului inculpatului, acesta demonstrând că a conștientizat pericolul social al faptelor și consecințele acestora.






