Francesco Thiela a ajuns miercuri, din nou, la Târgu Jiu pentru un nou termen în procesul cu cea pe care o acuză că i-a luat și ultimul ban și l-a lăsat și fără acoperiș deasupra capului. Inculpata Simona Margăian, acuzată de înșelăciune în formă continuată, era obligată, acum, pentru prima dată, să răspundă acuzațiilor, în fața instanței de judecată. A avut o depoziție de câteva ore, în care a povestit, potrivit italianul, că a fost săracă dar că a devenit bogata că dansatoare în bar, la Milano. A menționat chiar că a ajuns să câștige 35.000 de euro pe lună, asta după ce primul său soț, pe care l-am acuzat pentru tot ce i s-a întâmplat ar fi dus-o în Italia ca să se prostitueze. Simona Margăian a spus că ar fi refuzat asta, motiv pentru care ar fi fost maltratată de partenerul de viața. În acest context a ajuns dansatoare în bar. Ce nu a spus inculpata este că nu a prestat într-un singur bar ci în mai multe și nici faptul că Thiela nu a fost singurul italian care a fost lăsat fără bani, în schimbul unor relații mai mult decât apropiate, fapt menționat în rechizitoriu. ,,Ce sa va spun, și-a povestit toată viața, pornind de la copilăria în sărăcie la așa zisele probleme insuportabile cu primul hot pe care l-a acuzat de toate. A spus că a dus-o la prostituție dar ea a preferat o cale de mijloc. Avocatul ei i-a pus 30 de întrebări în care ea a continuat șarada. A întrebat-o și avocatul meu vreo trei și i-am adresat și eu câteva întrebări. A zis că nu are ce sa îmi reproșeze, vizavi de binele pe care i l-am făcut, dar nu a recunoscut că prin înșelăciune mi-a luat tot ce aveam. Vă mai fi un termen pe 5 iulie și sper sa rămână în pronunțare”, a menționat Thiela.
O prima sentință în acest dosar, care a ajuns în atenția justiției din Gorj de cinci ani de zile, s-ar putea pronunța până în vacanță judecătorească. Din momentul reținerii preventive, Simona Margăian are conturile blocate și averea sa și a părinților, sub sechestru. Prejudiciul pe care îl revendică italianul de la gorjeanca Margăian este de 780.000 de euro.