News

Doliu în Câlnic, Gorj: fost pădurar, mort fulgerător la 40 de ani. A lăsat în urmă o soție și un fiu de 14 ani

Comunitatea din Câlnic este în doliu după o veste cutremurătoare. Daniel Găinaru, fost pădurar cunoscut și respectat în zonă, a murit fulgerător la vârsta de doar 40 de ani, în urma unui infarct suferit în propria locuință.

Bărbatul era cunoscut ca având probleme cardiace, însă nimeni nu se aștepta la un asemenea deznodământ tragic. În momentul în care echipajul medical a ajuns la fața locului, cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare și au luptat timp de aproximativ o oră pentru a-i salva viața.

Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, inima lui Daniel a încetat să mai bată, iar personalul de pe ambulanță a fost nevoit să declare decesul.

Moartea sa a lăsat în urmă multă durere, mai ales în rândul familiei. Mama lui, soția rămasă văduvă și fiul lor de doar 14 ani trec acum prin momente cumplite, fiind nevoiți să accepte pierderea celui care le era sprijin și stâlp al familiei. 

Durerea este exprimată și de apropiați, care au transmis mesaje sfâșietoare pe rețelele de socializare:

„Nu am cuvinte, nu pot accepta așa ceva. Ai fost ca un frate pentru mine. Ne-am mai certat, că așa este omenește, dar acum mi-ai rupt inima. Dane, de ce tocmai tu? Aveai multe de realizat… Nu pot să cred. Drum lin la îngeri!”

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button