
Fostul edil al municipiului Târgu Jiu și fost senator PSD, Florin Cârciumaru, a murit în această seară, la vârsta de 69 de ani, după o luptă grea cu o boală gravă.
Cârciumaru a fost unul dintre cei mai longevivi primari ai orașului, fiind ales, în perioada 2000 – 2016. Sub mandatele sale, Târgu Jiul a traversat ani de dezvoltare administrativă, dar și de controverse politice, edilul rămânând o figură emblematică pentru viața publică din Gorj.
În 2016, la începutul celui de-al șaselea mandat, a ales să părăsească fotoliul de primar pentru cel de senator, fiind ales pe listele PSD Gorj. Ulterior, s-a retras din fruntea organizației județene a social-democraților și, după încheierea activității parlamentare, a fost angajat administrator la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, unde a rămas până la pensionare.
După retragerea din viața publică, Florin Cârciumaru a dus o luptă discretă cu problemele de sănătate care, în cele din urmă, i-au fost fatale.
Trupul neînsuflețit al fostului primar urmează să fie depus la capela EDEN din Târgu Jiu, unde apropiații, prietenii și toți cei care l-au cunoscut îi vor putea aduce un ultim omagiu.





