
După ce imaginile postate de un transportator din Gorj, care acuza că a plătit pentru combustibil, dar a primit mai puțin, au făcut înconjurul internetului și au stârnit revoltă, compania Lukoil România a venit cu primele precizări oficiale.
Potrivit reprezentanților companiei, incidentul a avut loc pe 1 octombrie 2025, la stația Lukoil Târgu Jiu 1. Clientul respectiv a alimentat inițial la pompa 5, iar câteva ore mai târziu a revenit la pompa 6. După a doua alimentare, acesta a reclamat că distribuitorul arată pe afișaj 1,39 litri, dar în realitate ajungeau doar 0,87 litri asta după ce un angajat al benzinăriei a intervenit și a testat pompa cu cilindrul gradat, confirmând defecțiunea.
“Unul din angajații benzinăriei, s-a deplasat imediat la distribuitor cu cilindrul gradat din dotarea benzinăriei să execute verificările necesare.
În urma verificării debitării, s-a constatat că distribuitorul se defectase și într-adevăr pe afișajul electronic al distribuitorului apărea livrare 1.39 litri, dar în cilindrul gradat erau 0.87 litri.
În timpul verificărilor efectuate de către angajatul stației Lukoil Targu Jiu 1, clientul a realizat o filmare cu telefonul personal, fără acordul angajatului, filmare pe care a publicat-o chiar în același timp pe rețelele sociale din mediul online. Angajații i-au returnat clientului în numerar suma alimentată la distribuitorul nr 6 integral.
Totodată, angajații stației de distribuție carburanți Lukoil Targu Jiu 1 au scos din funcțiune pompa defectă și au făcut solicitare de remediere tehnică conform procedurilor în vigoare”, arată Lukoil în răspunsul oficial.
Reprezentanții Lukoil susțin că angajații au acționat „prompt și de bună credință”, însă acuză clientul că ar fi filmat scena fără acordul personalului și că ar fi postat în mediul online „într-un mod vădit denigrator la adresa companiei”.
„ În primul rând dorim să vă informăm că Societatea efectuează verificări periodice asupra echipamentelor din benzinării, inclusiv asupra debitării distribuitoarelor. De asemenea, Biroul Român de Metrologie Legală sau alte societăți acreditate, efectuează verificări, atât anuale, cât și ocazionale.
De asemenea, vă informăm că nu se poate interveni asupra distribuitoarelor de către personalul stației, acestea având aplicate sigilii de către organismul național de control Biroul Roman de Metrologie Legală sau societăți terțe acreditate, iar mentenanța este asigurată de o societate autorizată.
O defecțiune tehnică se poate produce oricând asupra oricarui echipament de orice fel, iar în astfel de situații, conform procedurilor Societății, se oprește funcționarea distribuitorului sau se blochează pistolul pentru care se constată disfuncționalități tehnice, se marchează ca fiind defect, se anunță evenimentul către serviciile de resort, se fac de urgență verificările tehnice de către echipa de mentenanță, care execută remedierea cât mai rapid posibil, în funcție de disponibilitatea pieselor constatate ca fiind defecte”, se mai arată în precizările oficiale.





