Cum învingeau oamenii căldura înainte de aerul condiționat?
Invenția aerului condiționat, acest aparat care ne face zilele caniculare de vară suportabile, îi este atribuită lui Willis Haviland Carrier, un inginer american, el fiind cel care a creat primul sistem modern de aer condiționat în 1902.
Patru ani mai târziu, în 1906, Stuart Cramer, inginer la o fabrică de textile, a fost prima persoană care a introdus termenul „aer condiționat”. Prima unitate rezidențială a fost instalată în 1914 și avea nevoie de o cameră proprie, iar primele astfel de aparate aveau un preț cuprins între 10.000 și 50.000 de dolari. Din 1947, unitățile de
aer condiționat au devenit mai compacte și mai ieftine, iar până în anii 1960, majoritatea locuințelor noi din Statele Unite erau construite cu aer condiționat, pentru ca mai apoi această cutie magică dătătoare de aer rece să devină populară în toată lumea. Totuși, spitalele și fabricile au fost printre primele din Statele Unite care au instalat aer condiționat.
Înfruntarea căldurii implica o varietate de strategii și practici, de la adaptarea hainelor, la relocare și folosirea unor ventilatoare de mână. Oamenii își adaptau îmbrăcămintea în funcție de anotimp, optând pentru țesături mai ușoare precum inul sau bumbacul în timpul verii pentru a rămâne „mai răcoroși”. În vremurile anterioare, chiar și femeile coloniale căutau să se elibereze de căldură purtând haine minime în spațiile private.
Locuitorii urbani căutau refugiu în case de vară
Familiile bogate și fermierii se mutau adesea în timpul celor mai călduroase luni, fie în zonele de coastă, fie la munte, unde temperaturile erau mai scăzute. Locuitorii urbani căutau, de asemenea, refugiu în case de vară departe de oraș, iar odată ce automobilele au fost produse în masă, fiind disponibile pe scară largă, acestea au devenit centrul unui nou tip de turism accesibil, care a inclus campingul cu mașina și, în cele din urmă, motelurile cu aer condiționat.
Ventilatoarele de mână, obiecte făcute din mătase importată sau dintr-un ziar vechi, accesibile unei populații mai largi, erau utilizate în mod obișnuit pentru a crea o briză și a menține răcoarea, având atât un scop funcțional, cât și social. Evantaiele pliabile au început să aibă un rol în modă, în socializare și într-o varietate de ritualuri religioase și culturale, în cea mai mare parte a secolului al XIX-lea, fiind un simbol al statutului printre cei mai înstăriți.
Acest lucru s-a schimbat la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu producția în masă de evantaie pliabile din hârtie și evantaie cu palete, care erau adesea folosite pentru a face publicitate bunurilor și serviciilor comerciale, precum și candidaților și cauzelor politice, și care erau oferite gratuit.
Sursa: descopera.ro
