
Ion Fugaru a reacționat după ce Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat proteste, pe 14 și 15 noiembrie, la București, pentru susținerea lui Călin Georgescu. Fostul viceprimar al orașului Târgu-Cărbunești, susținător al fostului candidat la prezidențiale, afirmă că nu se asociază cu AUR.
“Asta este decizia partidului AUR. El își joacă cartea lui, ceilalți suveraniști își joacă cartea lor și așa mai departe. Deci, nu mă asociez sau nu mă adaptez la solicitarea lor. Atât timp cât ei vor să-și umple partidul de foști șefi din PSD, cu mine n-au ce să discute și le-am spus și le-am transmis la toată lumea, să nu mă caute și să mă lase cu șmecheriile lor. Așa, că mi-aduci pesediști să ce? Să conducă județul. Nu suntem sătui de pesediști, să se ducă să conducă Lădaru. Dacă vă spun ce listă de pesediști are Lădaru, vă închinați. Dar, mă rog, așa consideră ei, cei din AUR. Eu am transmis și lui George Simion, i-am scris mesaje și așa mai departe, de lucrurile acestea. Dacă vor să facă să iasă în față cu foștii pesediști, n-au decât, nu mă interesează. Vreau să văd și eu câți pesediști de la Gorj sau pesediști din țară se vor duce la acest miting. Nu vor să iasă alături, că i-am văzut, dar nu recunosc că ei se duc și fac tot felul de discuții ca să fie aduși la AUR că au văzut că AUR este pe val”, a precizat Ion Fugaru.





