News

Azi, prima probă scrisă a Bacalaureatului. Câte centre sunt în Gorj. Reguli!

Azi, 29 iunie, încep probele scrise ale examenului național de Bacalaureat 2026, prima testare fiind la Limba și literatura română. Examenul se va desfășura până vineri, 3 iulie, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.

Marți, 30 iunie, candidații vor susține proba obligatorie a profilului – Matematică pentru elevii de la profilul real și Istorie pentru cei de la profilul uman. Pe 2 iulie este programată proba la alegere a profilului și specializării, iar sesiunea se va încheia pe 3 iulie cu examenul la Limba și literatura maternă.

Candidații vor avea acces în sălile de examen până la ora 08:30, pe baza unui act de identitate valabil. Probele încep la ora 09:00, iar timpul de lucru este de trei ore, calculate din momentul în care subiectele au fost distribuite tuturor elevilor din sală. Cei care finalizează mai devreme pot părăsi sala doar după trecerea unei ore de la începerea examenului.

În județul Gorj, Bacalaureatul se va desfășura în nouă centre de examen. Șase dintre acestea sunt în municipiul Târgu Jiu: Colegiul Național „Spiru Haret”, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Liceul cu Program Sportiv și Liceul Tehnologic „General Ioan Culcer”, Liceul Teoretic Novaci, Liceul Tehnologic Turceni și Liceul Tehnologic Motru.

Examenul se desfășoară după reguli stricte stabilite la nivel național, iar autoritățile le recomandă candidaților să ajungă din timp la centrele de examen și să respecte toate prevederile regulamentului.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button