News

A murit Liliana Bara, femeia care a contribuit la aderarea României la Uniunea Europeană

Doliu la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, după moartea Lilianei Bara, fostă colegă a instituției, care a avut un rol important în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. Timp de peste 30 de ani, aceasta și-a dedicat activitatea ministerului, fiind apreciată pentru profesionalismul, seriozitatea și integritatea sa.

Vestea dispariției sale a fost anunțată de reprezentanții Ministerului Mediului, care au transmis un mesaj de regret și recunoștință pentru activitatea desfășurată de-a lungul carierei.

Liliana Bara a condus activitatea de relații internaționale și afaceri europene a ministerului și a contribuit direct la aderarea României la Uniunea Europeană, coordonând componenta de mediu a acestui proces esențial pentru țară.

„În spatele acestui moment esențial pentru țara noastră s-au aflat și munca, expertiza și perseverența sa, pe care le evocăm astăzi cu respect și recunoștință”, au transmis reprezentanții instituției.

Pentru cei care au cunoscut-o și au lucrat alături de ea, Liliana Bara va rămâne un profesionist desăvârșit și un om deosebit, apreciat atât pentru competența sa, cât și pentru calitățile morale.

„Suntem onorați că am avut-o alături și îi vom păstra vie amintirea”, au mai transmis colegii săi, adresând condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați.

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Capela Dudești-Cioplea, de pe strada Ilioara nr. 15, sectorul 3, București, unde va fi depus trupul neînsuflețit.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 24 octombrie, la Parohia Dudești-Cioplea I – Sfântul Nicolae. Ora ceremoniei urmează să fie confirmată.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button