News

Fost afacerist din Gorj, criticat dur după ce a ajuns la azil!

Povestea lui Irinel Columbeanu, fostul milionar care și-a pierdut averea și locuiește de câțiva ani într-un centru pentru vârstnici, continuă să stârnească reacții. Monica Tatoiu a lansat critici dure la adresa acestuia, afirmând că nu a știut să gestioneze afacerile și că situația în care a ajuns este o consecință a propriilor alegeri. Fostul om de afaceri are o legătură cu județul Gorj, prin tatăl său, dar și printr-o investiție realizată la Târgu Cărbunești, în perioada în care se afla în vârful succesului financiar.


Monica Tatoiu nu s-a arătat impresionată de situația fostului milionar și a declarat, într-un interviu acordat România TV, că acesta nu ar fi avut abilitățile necesare pentru a administra o avere. În opinia sa, Irinel Columbeanu ar fi beneficiat de sprijinul și influența tatălui său, iar lucrurile s-ar fi schimbat radical după moartea acestuia.

„Irinel merită ce i se întâmplă. El nu știa să facă afaceri”, a afirmat Monica Tatoiu, potrivit România TV.

Fosta directoare Oriflame România a avut cuvinte de apreciere, în schimb, pentru Monica Gabor, fosta soție a lui Columbeanu, despre care a spus că a evoluat extraordinar și s-a autodepășit.

Numele lui Irinel Columbeanu este legat și de județul Gorj. Tatăl său, Ion Columbeanu s-a născut în Capreni, Gorj, iar fostul milionar a ajuns, la rândul său, să investească în economia locală. În perioada în care se bucura de o avere impresionantă și era unul dintre cele mai mediatizate personaje din lumea mondenă românească, Irinel Columbeanu a investit într-o fabrică din Târgu Cărbunești. Afacerea nu a avut însă rezultatul așteptat, iar investiția a fost asociată cu pierderi și dificultăți financiare. Parcursul său de la luxul și opulența de altădată la viața dintr-un centru pentru vârstnici reprezintă una dintre cele mai cunoscute prăbușiri financiare din showbizul românesc.

Irinel Columbeanu locuiește într-un azil din toamna anului 2023. Costurile lunare sunt estimate la aproximativ 4.500 de lei, iar fostul om de afaceri beneficiază de sprijinul directorului centrului, Ion Cassian, și al nașului său, Matei Miko.

După declarațiile Monicăi Tatoiu, Ion Cassian a intervenit în apărarea fostului milionar. Acesta a susținut că Irinel Columbeanu și-a cheltuit propria avere, fără să înșele alte persoane sau să prejudicieze statul.

„N-a știut ce să facă cu ei, n-a avut o educație financiară, nu e primul nici ultimul”, a declarat Ion Cassian, potrivit Click!.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button