Societate

Are Federația Univers reprezentativitate în CE Oltenia? Ce au decis magistrații

Magistrații gorjeni au decis, vineri, că Federația Univers are reprezentativitatea de 35% din numărul de angajați ai Complexului Energetic Oltenia, potrivit legii. Decizia este definitivă.

Federația Univers îndeplinește toate condițiile legale pentru a participa la negocierile pentru noul contract colectiv de muncă din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Totul, după ce magistrații gorjeni au decis, vineri, că Federația Univers are reprezentativitatea de 35% din numărul de angajați ai Complexului Energetic Oltenia, potrivit legii.

Practic, judecătorii au respins apelul unui lider sindical, care, acum, este la FNME, dar care a plecat din Univers cu scandal.

“Tip soluție: Respingere apel. Soluția pe scurt: Respinge apelul, ca lipsit de interes. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanţei azi, 09.02 2024. Document: Hotărâre 112/2024 09.02.2024”, arată decizia magistraților gorjeni.

Între federațiile Mine Energie și Univers au apăru tensiuni la începutul anului după ce și-au contestat reciproc în instanță reprezentativitatea. Rămâne de văzut cum vor colabora liderii FNME și Univers la negocierile pentru noul contract colectiv de muncă din cadrul Complexului Energetic Oltenia, care au debutat, vineri la sediul companiei din Târgu-Jiu.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button