Societate

Cea mai mare nemulțumire a unui primar din Gorj. “Au trecut doi ani și investiția se află în același stadiu”

Un drum din comuna Samarinești, singura cale de acces spre municipiul Motru, a fost lăsat de izbeliște de Compania Națională de Investiții.

Autoritățile locale au predat, în urmă cu doi ani, drumul care leagă satele Larga, Duculești și Băzăvani, Companiei Naționale de Investiții pentru modernizare. Deși tronsonul de 4 kilometri arată ca după bombardament, CNI nu a dat nici până acum ordinul de începere a lucrărilor. Aceasta este cea mai mare nemulțumire a primarului comunei Samarinești, Iulian Giurgescu.

“Cea mai mare nemulțumire o reprezintă acel tronson de drum care leagă satele Larga, Duculești, Băzăvani. Am parcurs toate etapele, am obținut toate acordurile, avizele. Am fost notificat de către Compania Națională de Investiții pentru a preda amplasamentul în vederea modernizării. Am predat amplasamentul și au trecut doi ani de zile și investiția se află în același stadiu, adică nu au început lucrările. O nemulțumire majoră pe care o am eu, ținând cont de responsabilitatea pe care o am față de acești cetățeni. Acel drum are o lungime de aproximativ 4 kilometri, fiind singura cale de acces către municipiul Motru, către spital, către școlile din comună. Singura cale de acces și se află într-o stare avansată de degradare, avansată, cum au fost toate străzile din comuna Samarinești. Se circulă foarte greu, cel puțin anotimpul care a trecut, am avut foarte multe precipitații de toate felurile, foarte greu, la un moment dat, impracticabil acel tronson de drum. Am luat legătura cu cei de la CNI și au spus că, în acest moment, nu sunt bani. Investiția ar fi pe lista priorităților, să zic, dar nu sunt bani.(…) Toate investițiile au fost blocate, vedeți contextul național. Ne aflăm într-o situație delicată.”, a conchis edilul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button