Au intrat în greva foamei în fața sediului CE Oltenia
Nemulțumit pentru că a fost pus pe lista celor 1476 de angajați încadrați pe perioadă determinată, care vor pleca acasă de la 1 aprilie, Cristian Constantinescu a intrat, joi, în greva foamei în fața sediului Complexului Energetic Oltenia de la Târgu-Jiu. Tânărului i s-au mai alăturat și alți colegi.

Liderul protestatarilor, din ultima perioadă, cere conducerii Complexului Energetic Oltenia să comunice criteriile în baza cărora a decis încetarea contractelor de muncă ale „determinaților”. Cristian Constantinescu crede că a fost trecut pe listă pentru că a fost vocal, la proteste. Spune că pe partea de profesie a sa, de electrician, poate da concurs cu oricine din CEO pentru a demonstra că este capabil. Ar fi fost normal să se fi organizat concurs. Nu mi se pare normal ca eu să cobor zi de zi timp de 4 ani în carieră și alte persoane să nu fi coborât și ele să fie păstrate. Nu este normal și logic. Nu văd nicio logică în chestiunea asta. Nu pot… nu pot să-mi dau seama pe ce criterii sunt. Am un coleg, Sulugiu Daniel, care chiar este un caz social și merita să rămână. Colegul era muncitor, venea zi de zi la muncă, are patru copii, o fată de 8 luni bolnavă, probleme cu inima, operată. Și pe acel coleg să-l lași acasă fără niciun venit și să ținem alte persoane? Nu este logică. Criteriile au fost pentru persoanele care n-au fost vocale. Eu am fost vocal, am ieșit în stradă și eu am fost pe listă, punct. Pentru că îndeplineam toate condițiile de a rămâne. Eram electrician, cum se zicea că persoanele pe utilaj vor rămâne. Eram electrician de pe utilaj, unde lucram eu au plecat doi pensionari. Deci nu era și disponibilitatea acolo de a rămâne? Da, dar na… dacă am fost vocal, sunt trimis acasă.(…) Am deranjat membrii din conducerea Complexului Energetic Oltenia”, a spus minerul de la Cariera Roșia.





