Accident GRAV cu o persoană rănită pe DC 97. FOTO
Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe DC 94, la intrare în localitatea Oinacu.
În eveniment au fost implicate două autoutilitare.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, trei SAJ și Poliția.
Unul dintre autovehicule a fost găsit răsturnat pe o parte, la marginea drumului.
Nu au fost persoane încarcerate.
Şoferul, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, era conștient și cooperant.
Acesta a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au acționat pentru sablarea părții carosabile.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi pe baza cercetării la fața locului, vor stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.