Fost premier, așteptat în Gorj. Când va veni
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele Partidului Național Liberal, ar urma să ajungă în județul Gorj, până la finalul acestei luni.

Ilie Bolojan vine în Gorj pentru a stabili președintele interimar al organizației județene a Partidului Național Liberal. Primarul comunei Roșia de Amaradia afirrmă că fostul premier este așteptat în cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie, după un eveniment în familie. Liberalii gorjeni ar dori ca Bolojan să stabilească un președinte interimar din rândul membrilor PNL Gorj.
“Din ce știu eu, Ilie Bolojan va ajunge, cu siguranță, până la sfârșitul acestei luni, și în Gorj pentru a discuta cu membrii organizației și a stabili un președinte interimar până la organizarea Conferinței Județene, când vom avea alegeri în cadrul organizației și vom avea un Birou Permanent Județean statutar și, în speță, o conducere statutară. Am înțeles că domnul Ilie Bolojan are un eveniment, o nuntă în familie cu un băiat, pe 14 noiembrie, după ce se derulează acest eveniment în familie, sunt convins că Ilie Bolojan, așa cum a făcut-o și în această perioadă anterioară, a luat toate organizațiile județene la pas, trece prin fiecare organizație. Cu alte cuvinte, organizația de la Gorj e un pic, așa,prioritară pentru a fi vizitată de președintele Ilie Bolojan, pentru că, în prezent, nu avem un președinte interimar, având în vedere că deputatul Ion Iordache și-a înaintat demisia din funcția de președinte al organizației și, în momentul de față, la nivelul organizației județene funcționează doar un grup de coordonare. Părerea mea e că, după ce va avea această discuție în cadrul organizației județene Gorj cu reprezentanții organizației județene, în speță Biroul Permanent Județean și președinții de organizații, deci, cu un CDG-ul reunit, se va lua și această decizie de a stabili un președinte interimar, până la organizarea Conferinței Județene, când vom alege o conducere statutară. Noi ne dorim, chiar dacă va fi o perioadă interimară până la organizarea Conferinței Județene, ca președintele interimar să fie din cadrul organizației noastre și nu, ca până acum, în persoana domnului Gigel Știrbu. Dar e doar dorința noastră, nu înseamnă că organizația națională, în frunte cu Ilie Bolojan, poate să accepte această variantă”, a conchis edilul.





