Tânăr de 23 de ani, reținut de DIICOT Craiova pentru trafic de droguri de mare risc! Ar fi continuat “afacerea” în plin control judiciar
Un tânăr de 23 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Craiova, fiind cercetat pentru trafic de droguri de mare risc. Anchetatorii susțin că acesta ar fi continuat să dețină, ofere și comercializeze astfel de substanțe chiar în perioada în care se afla sub control judiciar într-un alt dosar similar.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr în vârstă de 23 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.
Potrivit actelor de urmărire penală, în perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, tânărul ar fi deținut, oferit și comercializat în Craiova droguri de mare risc sub forma unor substanțe vegetale impregnate cu MDMB-4en-PINACA.
Anchetatorii susțin că activitatea ar fi continuat inclusiv în perioada în care acesta se afla sub control judiciar într-un alt dosar, în care era cercetat pentru fapte similare.
Tânărul a fost reținut de procurorii DIICOT Craiova, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comercializate substanțele.
Pe parcursul procedurilor judiciare, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.





