
Poliția Locală Târgu Jiu a sancționat o societate comercială care, deși avertizată încă din 14 iulie, nu a readus carosabilul la starea inițială după lucrări. Neglijența a pus în pericol siguranța cetățenilor, un incident recent demonstrând gravitatea situației.
“Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu continuă verificările privind respectarea normelor legale referitoare la intervențiile în carosabil, având ca prioritate siguranța și confortul cetățenilor.
În urma controalelor recente, o societate comercială care execută lucrări pe strada Luncilor din Târgu Jiu, a fost amendată de către polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Deși primul control și primele avertismente au fost emise încă din 14 iulie 2025, societatea în cauză nu a realizat lucrările necesare pentru aducerea terenului la stadiul inițial și nici nu a efectuat degajarea corespunzătoare a amplasamentului.
Această neglijență nu doar că generează un disconfort major pentru participanții la trafic și pentru rezidenți, dar creează și un pericol iminent de accidentare.
Materialele folosite pentru umplutură, în special pietrele, pot fi proiectate de sub roțile autovehiculelor, punând în pericol siguranța cetățenilor.
Un exemplu concret al acestui risc a fost semnalat recent de un cetățean al cărui imobil se află în imediata vecinătate a lucrărilor. Acesta a ne-a relatat că, în urmă cu câteva zile, o piatră proiectată, în acest mod, a spart geamul locuinței sale, demonstrând gravitatea situației.
Poliția Locală Târgu Jiu reiterează importanța respectării legislației în vigoare de către toate societățile comerciale care efectuează lucrări pe domeniul public și vom continua verificările, aplicând sancțiuni pentru orice abatere constatată, având ca scop protejarea siguranței publice.
Potrivit Legii nr. 50 din 1991, astfel de fapte constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții, încât potrivit legii să fie considerate infracțiuni și se sancționează cu amenzi cuprinse între 5000 și 20000 lei”, au transmis reprezentanții Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu.





