Daria-Ioana Dinulescu, sportiva de 21 de ani din comuna Bumbești Pițic, județul Gorj, a cucerit medalia de argint alături de echipajul de patru rame feminin la Campionatul Mondial de Canotaj U23, desfășurat la Poznan, în Polonia.
Alături de colegele sale – Gabriela Tivodariu, Iulica-Maria Ursu și Denisa Cristina Ailincăi – Daria a urcat pe treapta a doua a podiumului mondial, confirmând încă o dată valoarea sa și a școlii românești de canotaj.
Aceasta nu este prima reușită importantă din cariera sportivei din Gorj. În 2024, Daria-Ioana Dinulescu a obținut două medalii de aur la Campionatele Europene U23 de la Edirne (Turcia), demonstrând constanță și determinare la cel mai înalt nivel competițional.
România a obținut și o medalie de bronz la patru rame masculin, prin echipajul format din Mateus-Simion Cozminciuc, Eduard Angel Moldovan, Andrei Vatamaniuc și Sergiu Anfimov.
Daria Dinulescu devine astfel un nume tot mai sonor în canotajul internațional, fiind un exemplu de dăruire și ambiție pentru tinerii sportivi din Gorj și din întreaga țară.
„Povestea asta nu are o introducere lungă, este ca un roller coaster, cu emoții, adrenalină si momente in care nu vrei sa fii acolo,dar care la finalul traseului alcătuiesc o experiență specială.Patru persoane au devenit una singură, iar rezultatul a fost unul de nedescris. Poznan, mulțumim pentru argint! Promitem că-l vom transforma în aur”, a transmis tânăra canotoare din Gorj, prin intermediul rețelelor de socializare.







