NewsȘtiri

Fost deputat de Gorj, la aniversarea a 53 de ani: „Nu mai sunt tânăr, dar nici bătrân”

Fostul premier și deputat de Gorj, Victor Ponta, a sărbătorit în acest weekend împlinirea vârstei de 53 de ani, ocazie cu care a făcut o declarație sinceră despre cum privește maturitatea și experiența acumulată.

„Nu mai sunt tânăr, am înțeles și am acceptat asta! Dar cu siguranță nu sunt bătrân! Descopăr în fiecare zi lucruri, locuri și oameni noi; sunt mai curios ca niciodată și învăț mai mult decât oricând”, a spus Ponta.

El a adăugat că nu dorește să folosească experiența și maturitatea doar în avantajul propriu, ci să contribuie la schimbarea în bine a României: „Sunt atât de multe lucruri de schimbat în România și vreau să particip la această schimbare.”

Într-o notă mai relaxată, Ponta a făcut și o comparație amuzantă legată de vârstele la care foști lideri politici au ajuns pentru prima dată în fruntea statului: „Mai am încă 7 ani până la vârsta la care Ion Iliescu a devenit Președinte și 17 ani până la vârsta la care Donald Trump a ajuns pentru prima dată Președinte!”

De ziua sa, fostul premier a mărturisit că și-a primit cadourile dorite: răbdarea și consecvența.

Această aniversare marchează pentru Victor Ponta un moment de reflecție asupra trecutului, dar și de planuri pentru viitor.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button