Societate

Victorie pentru Gorj

Autoritățile județene au reușit să convingă factorii de decizie de la București să diminueze zona de protecție strictă a județului Gorj, de la peste 162.000 de hectare la mai puțin de 29.000 de hectare.


În 2024
, Ministerul Mediului a propus ca 70% din suprafața împădurită a Gorjului să intre în zona de protecție strictă. Dacă această propunere s-a fi concretizat, accesul oamenilor în păduri, drumuri județene și comunale, Uzina Mecanică Sadu sau baza NATO de la Rânca ar fi fost blocate. Autoritățile județene au reușit să convingă factorii de decizie de la București să diminueze zona de protecție strictă a județului Gorj, de la peste 162.000 de hectare la mai puțin de 29.000 de hectare.

“A fost o dezbatere, o consultare publică finală pentru a emite Ministerul Mediului Ordinul prin care stabilește zonele biodiversitate în care intră și aceste zone de protecție strictă. Am plecat în 2024 cu consultările prin care Ministerul Mediului propunea în cadrul Potențialului suprafața forestieră din județul Gorj 164.000 de ha să intre în această zonă de protecție strictă. Bineînțeles că ne-am opus, după care, au venit cu o nouă variantă în 2025 de aproximativ 64.000 de ha, iar acum, în urma analizelor făcute, în urma consultărilor făcute cu OSE-urile, cu obștile, cu RomSilva, s-a ajuns la o suprafață de 28.000 de ha, care aparțin în integritate RomSilva sau mai mare parte RomSilva, ca și administrator al statului român în ceea ce privește pădurile. Cu siguranță da, că se va mai dori pe viitor, să spunem majorarea acestei suprafețe, se face doar strict în înțelegere cu proprietarii de păduri. Dar deocamdată, vestea bună este că de la 164.000 de ha, ce reprezenta aproximativ 70% din suprafața forestieră a județului, noi avem în jur de 210.000 de ha suprafață împădurită, am ajuns la acești 28.000. 28.000 care sunt deja zone dedicate biodiversității, aici vorbim de Parcul Național Defileul Jiului, vorbim de Parcul Uner sau din zona Badești. E un pas înainte pentru că în propunerile inițiale blocau drumurile județene, blocau drumurile comunale, blocau investiții industriale, cum ar fi Rânca, lucru pe care l-am evitat și cel mai important,proprietarii nu puteau să mai intre pe terenuri, să facă, să spunem, să semene și să facă tăieri, nu puteau să mai introducă animalele pe pășunat, noi nu mai puteam intra în pădure, ciuperci și alte lucruri. Aceste lucruri s-au lămurit”, a precizat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button