Vești bune pentru cei din Târgu Jiu! O farmacie din zona 9 Mai și-a extins programul până la miezul nopții, în fiecare zi
Începând de ieri, 5 ianuarie, Farmacia Catena din municipiul Târgu Jiu, zona 9 Mai, funcționează după un program extins, pentru a veni în sprijinul pacienților care au nevoie de medicamente și produse farmaceutice pe tot parcursul zilei.
Unitatea este situată pe Strada 9 Mai, nr. 5, și este deschisă zilnic, între orele 8.00 și 24.00, fără întrerupere. Programul este valabil inclusiv în weekend și în zilele de sărbători legale, oferind astfel acces constant la servicii farmaceutice.
Pentru informații suplimentare, pacienții pot apela numărul de telefon 0743.004.565.
Prin acest program prelungit, Farmacia Catena din Târgu Jiu își propune să răspundă mai eficient nevoilor comunității locale, asigurând disponibilitate extinsă și acces facil la produse esențiale.






