Verificări în forță în Gorj! Serviciile sociale, vizate
Inspectorii sociali din cadrul Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Gorj au desfășurat, în luna februarie 2026, un total de 11 misiuni de control, vizând atât serviciile sociale, cât și respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.
Potrivit datelor oficiale, cele mai multe verificări – 9 la număr – au fost realizate în domeniul serviciilor sociale, în timp ce alte două controale au vizat protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Inspectorii au verificat respectarea standardelor minime de calitate pentru unitățile care dețin licență de funcționare sau solicită obținerea acesteia. Astfel, au fost evaluate două servicii sociale în vederea acordării licenței de funcționare, șase servicii licențiate au fost supuse monitorizării anuale, iar un serviciu a fost analizat pentru obținerea unei licențe provizorii.
În ceea ce privește domeniul dizabilității, controalele au avut ca scop verificarea modului în care este asigurat accesul persoanelor cu deficiențe locomotorii, în special în ceea ce privește adaptarea mediului fizic.
În urma verificărilor, au fost dispuse două măsuri de remediere a neconformităților constatate, principalele probleme identificate fiind legate de accesibilizarea spațiilor și semnalizarea corespunzătoare pentru persoanele cu dizabilități.
Reprezentanții Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Gorj au precizat că implementarea acestor măsuri va fi monitorizată la termenele stabilite. De asemenea, în urma controalelor efectuate nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.






