
Apar noi informații în cazul adolescentului de 14 ani care a fost observat, în această după-amiază, pe acoperișul Casei de Cultură din Târgu Jiu și care a provocat o intervenție a autorităților.
Potrivit unui nou comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au continuat verificările și au sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj.
“În continuarea verificărilor efectuate în cauză, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au procedat la informarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, având în vedere faptul că minorul identificat pe acoperișul clădirii se afla în afara unității de învățământ, deși, potrivit programului școlar, trebuia să participe la orele de curs”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





