
După ce în 2023 a uimit prin câștigarea primei sale etape într-un campionat național de drift la doar 18 ani, Cătălin Calotă, tânărul talent din Târgu Jiu, reușește o nouă performanță remarcabilă în 2025. În acest weekend, el a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, câștigând locul I la Clasa SemiPRO în cadrul etapei 3 „Night Race 2” desfășurată la Transilvania Motor Ring, Ungheni – Mureș.
Etapa a fost una dintre cele mai tehnice și competitive din calendarul Campionatului Național de Drift, atrăgând unii dintre cei mai buni piloți ai momentului. Cătălin s-a impus cu autoritate, demonstrând maturitate, precizie și un control impresionant asupra mașinii sale, în fața unui public numeros și al unor adversari redutabili.
Podiumul clasei SemiPRO a fost completat de Efim Mazur (locul 2) și Rares Ionuț Onciuleanu (locul 3), dar prestația lui Cătălin a fost fără îndoială una de excepție, confirmându-i statutul de nou star al driftului românesc.
Performanțele sale constante și ascensiunea rapidă în acest sport demonstrează nu doar talentul său, ci și pasiunea, munca și determinarea din spatele volanului. Cătălin Calotă devine astfel un nume de referință pentru viitorul driftului în România.






