Un tânăr a ajuns la spital, după ce a intrat cu mașina într-un copac pe DN 57! FOTO

Un tânăr și-a făcut mașina praf sâmbătă seară, într-o localitate din Banat. S-a izbit de un copac, fiind ulterior transportat la spital.
„La data de 1 noiembrie 2025, în jurul orei 22.46, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier la intrarea în localitatea Petnic”, transmite ISU Caraș-Severin.
La volanul mașinii se afla un tânăr în vârstă de 20 de ani care conducea pe DN 57B, din direcția Globul Craiovei, către Petnic. A pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului. A fost rănit și a ajuns la spital. Conducătorul auto a fost testat cu privire la consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului rutier.





