Târgujienii au un motiv de bucurie: magazinul DM din Shopping City Târgu Jiu își redeschide porțile la sfârșitul acestei luni, după ce a fost închis în ultimele luni pentru reamenajare.
Redeschiderea este programată pentru 27 august 2026, iar reprezentanții DM au pregătit două zile de promoții și surprize pentru clienți.
În perioada 27–28 august, clienții care vor trece pragul magazinului dm de pe strada Termocentralei, nr. 10, vor beneficia de 15% reducere la toate produsele, în limita stocului disponibil. Excepție fac preparatele pentru sugari, care, din motive legislative, nu pot face obiectul campaniei promoționale.
Prima zi de redeschidere, 27 august, vine și cu surprize pentru cumpărători. Fiecare client va primi o cafea aromată dmBio și gustări dulci, iar persoanele care fac cumpărături de minimum 70 de lei vor primi un săpun lichid Balea.
Și pe 28 august sunt pregătite beneficii pentru clienți. La cumpărături de minimum 70 de lei, aceștia vor primi un produs Denkmit.
Magazinul dm din Shopping City Târgu Jiu revine astfel în atenția cumpărătorilor după perioada în care a fost închis pentru reamenajare, cu o ofertă specială dedicată redeschiderii.
Redeschiderea are loc pe 27 august, iar promoțiile sunt valabile în perioada 27–28 august 2026, exclusiv în magazinul dm din Târgu Jiu, strada Termocentralei, nr. 10, în limita stocului disponibil.






