News

Lecție de justiție pentru tineri, la Tribunalul Gorj

Zi specială pentru elevii și studenții din Târgu Jiu, care au avut ocazia să descopere cum funcționează sistemul judiciar și ce presupune activitatea de zi cu zi a magistraților.

Tribunalul Gorj și-a deschis porțile vineri, 23 octombrie, pentru tinerii interesați de domeniul juridic, care au putut vedea îndeaproape locurile în care se desfășoară procesele și se gestionează dosarele.

La eveniment au participat studenți ai Facultății de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și ai Facultății de Drept și Științe Economice din cadrul Universității „Titu Maiorescu”, precum și elevi de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și Colegiul Economic „Virgil Madgearu”.

Tinerii au aflat informații despre organizarea sistemului judiciar din România, activitatea judecătorilor și rolul celorlalți profesioniști implicați în desfășurarea actului de justiție.

Unul dintre cele mai interesante momente a fost vizitarea sălilor de judecată, a arhivei și a registraturii instanței. Elevii și studenții au putut vedea cum sunt organizate dosarele și ce presupune activitatea administrativă din spatele fiecărui proces.

Întâlnirea a fost și un prilej de dialog direct cu judecătorii. Întrebările tinerilor au vizat responsabilitățile profesiei, independența și imparțialitatea magistraților, dar și respectarea drepturilor persoanelor implicate în procedurile judiciare.

Reprezentanții Tribunalului Gorj au subliniat importanța unor astfel de întâlniri, care apropie instituția de comunitate și le oferă tinerilor o perspectivă concretă asupra funcționării justiției.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button