Afacere cu lemne, stopată la Glogova, Gorj! Ce amenzi a primit patronul
Un operator economic din comuna Glogova a fost amendat cu 100.000 de lei, după ce comisarii Gărzii de Mediu Gorj au descoperit că desfășura activități de prelucrare a lemnului fără autorizație de mediu. În plus, acesta ar fi amenajat un depozit de material lemnos într-o arie naturală protejată, modificând configurația terenului fără avizul administratorului.
Controlul a fost efectuat în urma unor sesizări, iar verificările au scos la iveală mai multe nereguli pe raza comunei Glogova.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Gorj, operatorul economic desfășura activități de prelucrare a lemnului fără documentele de mediu obligatorii.
Totodată, acesta amenajase un depozit de material lemnos în aria naturală protejată de interes comunitar „Râul Motru”, intervenție prin care a modificat configurația terenului fără avizul administratorului ariei protejate.
Pentru neregulile constatate, comisarii au aplicat amenzi în valoare totală de 100.000 de lei și au interzis desfășurarea activităților până la obținerea avizelor și autorizațiilor prevăzute de lege.
De asemenea, operatorului economic i-au fost impuse măsuri pentru remedierea problemelor constatate, cu termene clare de îndeplinire.






