News

Un fost miner din Gorj a învins Casa de Pensii în instanță! Decizie definitivă

Un fost miner al Complexului Energetic Oltenia a obținut o victorie majoră în instanță, după ce Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de Casa Județeană de Pensii Gorj și a menținut hotărârea Tribunalului Gorj, care îi acordase acestuia toate drepturile cuvenite pentru munca prestată în condiții speciale.

Procesul a început în octombrie 2024, când minerul a contestat decizia de pensionare emisă de Casa de Pensii, instituție care refuzase să-i recunoască anumite perioade de activitate în condiții speciale – perioade atestate prin adeverințe eliberate de carierele miniere din Rovinari și Peșteana.

Reclamantul a demonstrat că a lucrat ani întregi în meserii precum lăcătuș, mașinist stație-acționare, mașinist preluare sau excavatorist, activități încadrate clar de lege în condiții speciale, dar ignorate de instituție în calculul pensiei.

Tribunalul Gorj a constatat că adeverințele sunt reale și confirmate de angajatori, fiind emise pe baza arhivelor, iar activitățile se încadrează în art. 30 lit. i din Legea 263/2010, care vizează explicit muncile desfășurate în procesul de extracție a cărbunelui și producerea energiei electrice.

Instanța de fond a anulat decizia de pensionare și a obligat Casa de Pensii să emită una nouă, prin care să:
recunoască toate perioadele lucrate în condiții speciale;
aplice majorarea punctajului lunar cu 50%;
recalculeze pensia folosind stagiul complet de cotizare de 25 de ani;
achite diferențele de pensie, actualizate cu rata inflației și dobânda legală;
plătească cheltuielile de judecată.

Casa Județeană de Pensii Gorj a contestat hotărârea, susținând că meseriile reclamantului nu s-ar încadra în condiții speciale. Curtea de Apel Craiova a respins însă, în totalitate, aceste argumente. Instanța a reținut inclusiv jurisprudența recentă a Înaltei Curți, care stabilește că perioadele din grupa a II-a de muncă anterioare anului 2001 trebuie să beneficieze automat și de majorarea punctajului cu 50%.

Prin decizia definitivă din 4 decembrie 2025, Curtea de Apel Craiova a respins apelul Casei de Pensii ca nefondat și a obligat instituția să plătească reclamantului 1.800 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea reprezintă un precedent important pentru minerii și foștii angajați din sectorul energetic care se confruntă cu situații similare.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button