Un fost manager al CE Oltenia nu se poate pensiona. “Dumnezeu nu doarme!”
Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a primit răspuns negativ din partea Casei de Pensii Gorj privind solicitarea de a se pensiona.

Daniel Burlan nu poate ieși la pensie, pentru că CE Oltenia nu-i eliberează adeverințele necesare care să-i ateste vechimea și condițiile de muncă. Fostul manager al CEO a apelat la instanța de judecată pentru a se putea pensiona. Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, spune că nici Daniel Burlan nu elibera adeverințe, pe vremea când a fost la conducerea companiei energetice de la Târgu-Jiu.

„Asta e a culmea surdului. Atât timp cât Burlan a fost la Complexul Energetic Oltenia, nici el n-a eliberat adeverințe. Și el a încălcat legea și acum, Dumnezeu nu doarme, trebuie să suporte și el ilegalitățile pe care le-a făcut. Nici el n-a eliberat adeverințe, cu toate că ei, din punct de vedere legal, sunt penali, pentru că nu eliberează adeverințe la ordin politic. Mulți dintre cei care s-au opus Legii 197 au ajuns să ceară aplicarea ei, acum. Ăștia sunt cei mai mulți, sunt aceia care au fost împotriva noastră, liderii de sindicat. Toți liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia, mai puțin câțiva, un nucleu micuț cu Manu Tomescu, Păuna, Bunoaica, Crețan și alții. Restul, toți declarau public împotriva noastră că nu e posibil așa ceva. Eu am mai spus-o, că sunt foarte corect, eu am vrut să obțin 54 de ani, nu 52, dar colegul meu Bunoaica Nicu a ținut-o pe a lui și a mers pe varianta lui. Nu ne așteptam să obținem ieșirea la 52. Deci, a fost o realizare și, privitor la ce se întâmplă la Complexul Energetic Oltenia, la domnul Burlan, și el suferă consecințele pe care el le-a creat, când era director, că nici el n-a eliberat adeverințe”, a precizat liderul FNM.





