Societate

Câte grupuri pe cărbune mai rămân la CEO, din august. ”Trebuie păstrată o sursă care poate fi oricând activată”

Sunt, în această perioadă, semne de întrebare legate de numărul grupurilor cu care Complexul Energetic Oltenia ar urma să funcționeze, de la 31 august 2026.


Guvernul a anunțat că
, până la 31 august 2026, vor mai fi scoși definitiv din sistemul energetic național încă 710 MW pe cărbune. Deocamdată, nu se știe câte grupuri pe lignit vor mai rămâne funcționale la Complexul Oltenia. Deputatul Ion Iordache, președintele Partidului Național Liberal Gorj, spune că ar trebui păstrate capacități la CEO pentru situațiile de criză pe care le pot genera diferite evenimente internaționale.

Nu pot să vă răspund eu. Asta trebuie să vă răspundă cei de la Complexul Energetic, managementul de acolo, care știu ce planuri au și cei de la Minister, care sunt acționari. În mod normal, și așa cum cred că ar trebui să înțeleagă toată lumea, ar trebui să funcționeze în continuare și din august sau cel puțin o parte din activitate să fie conservată și să fie tot timpul în așteptare pentru orice eventuale probleme care ar destabiliza sistemul energetic. Vedem ce se întâmplă, oricând poate apărea o criză internațională care afectează toată această relație și transferuri de combustibil, de energie între țări și eu cred că trebuie să avem tot timpul păstrată o alternativă și o sursă care poate oricând să fie activată, chiar dacă în condiții normale ea nu este eficientă. Sunt și situații de criză, când este nevoie de ea, spune parlamentarul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button