News

Un elev de 9 ani a leșinat după ce a fost pedepsit de un profesor să stea în picioare, cu spatele la colegii săi

Potrivit publicației Adevărul, două anchete au fost declanşate după un incident petrecut la Colegiul „Roman Vodă“, din Roman, judeţul Neamţ, urmând a se stabili dacă modul în care a fost pedepsit un elev a fost adecvat. Părinţii unui copil de clasa a III-a, care învaţă la liceul menţionat, consideră că felul în care a fost tratat fiul lor în timpul unei ore de engleză este greşit. Vineri, 22 martie 2024, pentru că vorbea cu alt coleg, elevul a fost scos în faţa tablei şi ţinut în picioare, cu spatele la clasă, iar la un moment dat, din cauza emoţiilor, a leşinat.

Tatăl acestuia, de profesie avocat, susţine că au fost încălcate prevederile Articolului 6, alineat 2, din Statutul elevului, aprobat prin ordinul 4742 al Ministerului Educaţiei, care stipulează că „elevii au dreptul la respectarea imaginii, demnităţii şi personalităţii proprii“ şi că a fost supus unei pedepse disproporţionate şi discriminatorii.

„Spun discriminatorie, pentru că celălalt elev nu a fost sancţionat cu statul în picioare. Mi-a explicat că s-a simţit ruşinat de situaţia în care era, iar din descrierile sale am dedus că trăia atunci un episod de anxietate. Prin aplicarea pedepsei, copilul a fost pus în inferioritate faţă de ceilalţi colegi şi a fost afectat în demnitatea sa“, a declarat, pentru MonitorulNeamţ.ro, tatăl elevului.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button